Stiri

6 semne ale adolescentului îndrăgostit


Adolescenţii sunt acei copii mari, care se îndrăgostesc repede, pe sistemul aici şi acum. Nu e de ajuns că părinţii se obişnuiesc destul de greu cu schimbările fizice bruşte, cu noile ţinute vestimentare, cu stilul mai agresiv de a răspunde, dar dintr-o dată trebuie să şi gestioneze situaţia în care  copilul lor anunţă că au iubit sau iubită.

În opinia psihologului Lenke Iuhos, prima iubire a unui adolescent poate trece de la cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla în această viaţă, la cea mai mare dramă din viaţa lui, şi viceversa, dacă nu va şti să îşi gestioneze foarte bine emoţiile, sentimentele. 
“Toate aceste sentimente sunt noi pentru un adolescent şi nu va şti cum să se joace cu ele. La această vârstă, sunt în perioada descoperirilor, experienţelor, pot trata iubirea ca pe o joacă sau chiar ca pe un lucru foarte serios. Mulţi părinţi cu care am interacţionat glumesc pe această temă, plasându-l în paradigma “el va fi un mare cuceritor/ea frânge multe inimi”. Acestea sunt proiecţii făcute de părinţi, prin care introduce o imagine personală cu un grad ridicat de respect de sine sau chiar cu dorinţele neîmplinite.
De multe ori, sfaturile acestora cu privire la iubire, se rezumă doar la experienţa lor personală, părinţii încercând să retrăiască prin copiii lor propria lor adolescenţă. Şi totuşi, când dorinţa se poate îndeplini, adulţii au tendinţa de a se mira, a-l opri pe copil, cu o motivaţie nefirească, că mai are timp. E de înţeles reacţia familiei, însă prima iubire tot apare. În umbră apar şi temerile părinteşti”, declară Lenke Iuhos, specialist în psihologia adolescenţilor.

loading...

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!