DISTRIBUIȚI
loading...


Antreprenori locali

astăzi, 00:07

Autor:


Alina-Elena Vasiliu

Dan Paltcov şi Dan-Claudiu Părău, acţionarii Bulrom Gas, unul dintre cele mai mari businessuri de pe piaţa de GPL din România, investesc peste patru milioane de euro într-o reţea de 15 benzinării sub brandul Octano. Compania a deschis deja o staţie în judeţul Călăraşi, iar până la finalul lunii decembrie are în plan să mai deschidă trei.
„Programul de investiţii al companiei prevede edificarea a 15 staţii de distribuţie carburanţi până la sfârşitul anului 2018. Investiţia variază în funcţie de preţul terenului şi costul branşării la utilităţi, situându-se între 250.000 şi 350.000 de euro“, spune Răzvan Mitu, administrator Bulrom Gas Impex.

Benzinăriile Octano vor fi operate de compania Octano Downstream, o firmă din grupul Bulrom Gas Impex.

„Estimăm o cifră de afaceri de peste 1,5 milioane de euro pe an pe locaţie“, mai spune Mitu.

La un număr de 15 benzinării până în 2018, înseamnă că reţeaua va genera la sfârşitul anului viitor venituri de peste 22 de milioane de euro, potrivit calculelor ZF.

Businessul Bulrom Gas a coborât anul trecut la 275 mil. lei, cu circa 35% mai puţin faţă de anul anterior. Şi profitul a urmat aceeaşi pantă descendentă, reducându-se cu 27%, până la 17,2 mil. lei în 2016. Anul trecut, compania a avut un număr mediu de 153 de angajaţi.

 

ZF Corporate este serviciul de business intelligence al Ziarului Financiar. Pentru a putea avea acces la informatii trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Agricultură, Energie şi altele) – vezi prezentarea video a ZFCorporate. Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.

 

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 02.11.2017

loading...



Source link

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here