DISTRIBUIȚI
loading...


Președintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat, pentru fapte comise pe vremea când conducea CJ Teleorman, de constituirea unui grup infracțional organizat, două infracțiuni de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și două infracțiuni de abuz în serviciu cu obținere de foloase pentru sine sau pentru altul. În același dosar, sunt urmăriți penal doi apropiați ai lui Dragnea, Marian Fișcuci și Petre Pitiș. Despre primul, anchetatorii spun că este „acționar majoritar (scriptic) al Tel Drum SA” și îl acuză de constituirea unui grup infracțional organizat. Dragnea a negat aceste acuzații, conform digi24.ro

Liviu Dragnea a negat că ar avea vreo legătură cu Tel Drum. „Resping categoric toate acuzațiile. S-a vorbit în acel comunicat de multe lucruri neadevărate. De ce le-au pus acolo fără să le verifice nu știu”, a mai spus Liviu Dragnea.

El a adăugat că nu intenționează să demisioneze.


Tot în acest dosar penal sunt implicați Florea Neda, reprezentant Tel Drum SA, Florian Ion, reprezentant al unei societăți comerciale, Mugur Bățăuș, Victor Piperea și Marin Predescu, funcționari în cadrul Consiliului Județean Teleorman, la data faptelor și Daniel Neagoe, asociat și administrator al unor societăți comerciale.
Dosarul a fost deschis de DNA pe baza unei sesizări a OLAF (Oficiul european antifraudă), transmisă la data de 30 septembrie 2016.

Suspectul Liviu Nicolae Dragnea, președinte al Consiliului Județean Teleorman, a inițiat un grup infracțional organizat care acționează și în prezent și din care au făcut și fac parte funcționari ai instituțiilor din administrația publică și persoane din mediul de afaceri. Grupul inițiat în anul 2001 are ca principal scop obținerea, în mod fraudulos, a unor sume importante din contractele finanțate din fonduri publice (naționale și europene), prin comiterea unor infracțiuni de abuz în serviciu, de fraudare a fondurilor europene, de evaziune fiscală, spălarea banilor și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații”, arată DNA, într-un comunicat de presă.

Potrivit anchetatorilor, grupul infracțional organizat a fost constituit inițial de către:
– Liviu Nicolae Dragnea, președintele Consiliului Județean Teleorman,
– Fișcuci Marian, apropiat al lui Liviu Nicolae Dragnea și persoană care a devenit scriptic acționar majoritar al Tel Drum SA și care a acționat și ca un interpus al lui Liviu Nicolae Dragnea în administrarea societății comerciale,
– Mugur Bățăuș și Victor Piperea, funcționari în cadrul Consiliului Județean Teleorman care au participat inițial la privatizarea Tel Drum SA, iar ulterior s-au ocupat de proiectele finanțate din fonduri publice și asigurarea cadrului necesar câștigării acestor proiecte de către Tel Drum SA,
– Neda Florea, la momentul inițial persoană cu funcție de conducere în Tel Drum SA, care a facilitat privatizarea societății, iar ulterior acționar al societății Tel Drum SA, director al acestei societăți și, în prezent, director adjunct al Tel Drum SA.

„În vederea asigurării pe termen lung a beneficiilor pentru membrii grupului infracțional organizat, activitatea infracțională a fost concepută în etape, în funcție de structura unității administrativ teritoriale, a societăților controlate de membrii grupului infracțional organizat și de funcțiile și influența pe care aceștia le-au dobândit”, arată DNA.

Procurorii susțin că activitatea de pregătire și modul de acțiune al grupului organizat a impus, în principal, următoarele etape:

– Privatizarea Tel Drum SA și transferarea acestei persoane juridice din proprietatea Consiliului Județean Teleorman în sfera de influență și control a suspectului Liviu Nicolae Dragnea, prin persoane interpuse
– Achiziționarea, în patrimoniul Consiliului Județean Teleorman, atât din fonduri ale acestei unități administrative teritoriale cât și prin obținerea unui credit bancar, a unui utilaj (tren reciclator – stabilizator la rece in situ) de o valoare foarte mare (30 miliarde ROL) care apoi a fost închiriat și ulterior înstrăinat către Tel Drum SA, ulterior privatizării acestei societăți comerciale
 Acordarea, în perioada 2002-2005, a lucrărilor de reabilitare și întreținere a structurii rutiere aflate în administrarea Consiliului Județean Teleorman, către Tel Drum SA, fără a exista o procedură concurențială de atribuire, deși societatea comercială devenise persoană juridică cu capital privat
– Crearea și implicarea în activitatea infracțională a unui număr mare de societăți comerciale controlate de membrii grupului infracțional organizat, astfel încât acestea să poată fi interpuse în procedurile de atribuire a contractelor publice, să fie utilizate pentru crearea de circuite comerciale și financiare și să fie asigurat transferul beneficiilor materiale către membrii grupului infracțional organizat
– Asigurarea câștigării de către Tel Drum SA a contractelor de lucrări finanțate din fonduri publice, în special în cazul Consiliului Județean Teleorman, prin folosirea influenței de care se bucurau membrii grupului infracțional organizat și de funcțiile ocupate de unii dintre aceștia, prin furnizarea informațiilor confidențiale privind licitațiile publice înainte de momentul publicării anunțurilor și prin inserarea condițiilor restrictive în caietele de sarcini (utilajul pe care Consiliul Județean Teleorman l-a înstrăinat către Tel Drum SA era unul dintre criteriile de calificare în cazul lucrărilor de reabilitare a drumurilor județene)
– Obținerea în mod preferențial și fraudulos de finanțări din bugetul național, prin intermediul suspectului Liviu Dragnea Nicolae și obținerea în mod nelegal de fonduri din bugetul Uniunii Europene prin furnizarea de documente false și inexacte, atât în cazul în care beneficiarul fondurilor era într-o primă etapă unitatea administrativ teritorială (care ulterior direcționa fondurile către Tel Drum SA) cât și în cazul în care beneficiarul fondurilor era în mod direct una dintre societățile comerciale controlate de membrii grupului infracțional organizat
– Facilitarea și intermedierea numirilor unor persoane fizice în funcții din cadrul administrației centrale, prin intermediul membrilor grupului infracțional organizat care administra Tel Drum SA,
– Furnizarea de fonduri pentru formațiunea politică din care Liviu Nicolae Dragnea face parte, prin donații ale membrilor grupului infracțional organizat și ale societăților controlate de aceștia
– Prin prisma influenței pe care Liviu Nicolae Dragnea o avea la nivelul administrației centrale și în sfera politică, asigurarea accesului la informații confidențiale din cadrul instituțiilor administrației centrale și furnizarea de documente cu caracter confidențial către membrii grupului infracțional organizat din mediul privat.
– Obținerea de beneficii patrimoniale de către membrii grupului infracțional organizat, provenite din activitatea infracțională și din utilizarea frauduloasă a fondurilor publice (beneficii cărora membrii grupului infracțional organizat le dau o aparență legală prin scoaterea lor din patrimoniul societății în special cu titlu de dividende, prin plata unor remunerații cu titlu de salariu, prin simularea unor operațiuni comerciale sau civile de transfer de drepturi de proprietate sau drept de folosință, prin încheierea unor contracte de prestări servicii sau livrare bunuri între societățile controlate de aceștia).

DNA mai arată că, pe durata activității infracționale, „în funcție de modificările intervenite în structura grupului infracțional organizat la acesta, au aderat noi membri precum:

– Pitiș Petre, fost consilier în cadrul Consiliului Județean Teleorman, care a preluat activitatea de administrare a Tel Drum SA, având aceleași activități în cadrul grupului ca Marian Fișcuci.

– Neagoe Daniel care a facilitat utilizarea unei societăți în activitatea ilicită de obținere a fondurilor publice și care administra această societate, activitatea acestuia fiind de natură să faciliteze și transferul beneficiilor patrimoniale către membrii grupului.

loading...

– Ion Florian care a facilitat utilizarea unei alte societăți în activitatea ilicită de obținere a fondurilor publice și care administrează această societate”.

În cursul anului 2008, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, Liviu Nicolae Dragnea, cu ajutorul lui Mugur Bățăuș și Victor Piperea (care ar fi asigurat falsificarea și înlocuirea documentelor), ar fi folosit la organismul intermediar ADR Sud Muntenia documente false și inexacte, astfel încât firma Tel Drum SA să câștige un contract de reabilitare a 55 km de drum județean DJ 701 (limita – Dâmbovița Gratia – Poeni – Siliștea – Scurtu Mare – Slăvești – Ciolănești – Zabreasca – Dobrotești), în valoare de 114.263.011 lei, dintre care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene.

Ar fi fost falsificate și înlocuite date din proiectul tehnic ( memoriu tehnic, estimare cantitativă, verificări de structură), documentele fiind denaturate prin falsificarea semnăturii unui proiectant pe estimările cantitative și inserarea în cuprinsul proiectului (după predarea de către proiectant beneficiarului Consiliu Județean Teleorman) a cerinței ca metoda obligatorie de stabilizare a balastului să fie varianta la rece in situ, condiție care îi asigura firmei Tel Drum câștigarea licitației.

 

Citiți mai mult pe digi24.ro



Source link

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here