StiriTrezirea Conștiinței

Donald Trump, omul ocultei Satanice

Donald Trump, omul ocultei Satanice

 

Dacă în perioada campaniei pentru alegerile prezidenţiale din SUA, Donald Trump a pozat mereu într-un luptător antiglobalizare, anti-Noua Ordine Mondială, criticându-i pe ceilalţi preşedinţi ai SUA care s-au implicat în diverse războaie pe planetă, iată că Donald Trump le calcă acum pe urme.

Donald Trump a fost văzut de mulţi oameni ca fiind un om al păcii. În SUA se ajunsese la paroxism în ceea ce priveşte conceptul neomarxist numit „corectitudine politică”. Aberaţiile corectitudinii politice erau la tot pasul. Nu mai aveai voie să te exprimi liber, căci erai înfierat cu mânie proletară de către activiştii neomarxiști ai lui George Soros.
Ideologia Partidului Democrat este de stânga (un fel de neomarxism). Hillary Clinton a fost finanţată de către globalistul George Soros, un susţinător al ideilor neomarxiste şi al Partidului Democrat.
Donald Trump a fost un susţinător al relaţiilor dintre SUA şi Rusia, în timp ce Hillary Clinton avea o poziţie vehementă anti-Rusia. Donald Trump a fost văzut drept „un salvator al Americii”, care era la un pas de a fi transformată într-o țară neomarxistă.

Imediat după ce a devenit Preşedintele SUA, activiştii neocomunişti / neomarxisti / globalişti au organizat o serie de proteste împotriva lui Donald Trump.

În octombrie 2016, Donald Trump o acuzase pe Hillary Clinton că va declanşa al Treilea Război Mondial în Siria. La începutul lunii aprilie 2017, ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley, a afirmat că „înlăturarea preşedintelui sirian Bashar al-Assad nu mai este o prioritate”. La doar câteva zile după această afirmaţie, în Siria a avut loc un atac cu arme chimice. Globaliştii SUA-UE l-au acuzat pe preşedintele Bashar al-Assad de comiterea acestui atac, fără a avea însă vreo probă în acest sens. Drept urmare, SUA și-a modificat din nou poziția în ceea ce privește situația din Siria.

La data de 7 aprilie, Statele Unite au lansat un atac cu rachete asupra unei baze militare aeriene din Siria, unde presupuneau că s-ar fi aflat arme chimice. Donald Trump a declarat că a ordonat bombardarea unor ţinte militare de unde s-a lansat atacul chimic, pe care l-a catalogat drept o „ruşine pentru umanitate”, precizând că aceste operaţiuni sunt „în interesul vital al securităţii naţionale” a Statelor Unite. Un oficial de la Casa Albă a anunțat că au fost lansate 59 de rachete de tip Tomahawk asupra bazei aeriene de la Shayrat, susținând că aceasta este „asociată programului” armelor chimice al Damascului şi „direct legată” de evenimentele oribile din 4 aprilie.

Urmărind linia sinuoasă a evenimentelor, este destul de evident că atacul cu arme chimice din 4 aprilie 2017 nu a fost nimic altceva decât o operaţiune de tip „steag fals” cu scopul de a-l înlătura pe preşedintele Siriei, Bashar al-Assad. De-a lungul istoriei, astfel de operaţiuni „steag fals” au condus la declanşarea unor războaie, cum ar fi cele din Irak, Libia, Vietnam, fosta Iugoslavie etc. Este acelaşi scenariu pe care globaliştii îl pun aplicare.

Ce dovezi au existat că preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a folosit arme chimice? Niciuna! Toate aceste afirmații sunt doar minciuni ale globaliştilor SUA-UE, exact aceleaşi minciuni pe care le-au folosit pentru a invada Irakul în 2003 cu scopul de a-l elimina pe Saddam Hussein. Atunci globaliştii afirmau despre Saddam Hussein că „deţine arme chimice, biologice şi de distrugere în masă”. Chiar şi criminalul de război George W. Bush a recunoscut în cartea sa Momente de decizie, că nu au găsit asemenea arme în Irak.

În ceea ce privește opinia publică, globaliştii au aplicat tactica de manipulare cunoscută sub numele de „dialectica hegeliană”, ce este alcătuită din TEZĂ (PROBLEMĂ) – ANTITEZĂ (REACŢIE) – SINTEZĂ (SOLUŢIE). Este creată o problemă, apoi cu ajutorul mass-media se creează o reacţie ce este dorită, iar apoi se vine cu o soluţie, care de fapt se dorea să fie implementată încă de la început.

loading...

Nu toţi oamenii au susţinut atacul SUA asupra Siriei. Chiar o parte dintre susţinătorii lui Donald Trump au declarat că au fost şocaţi de o asemenea decizie.

Acum, din nou, SUA şi teroriştii ISIS sunt aliaţi împotriva lui Bashar al-Assad. Această operaţiune „steag fals” (atacul cu arme chimice) a avut loc, potrivit unor analiști, tocmai când Siria era la un pas de a-i învinge pe teroriştii ISIS.

Teroriştii ISIS au fost creaţi şi finanţaţi de către globaliştii SUA-UE. Tot ei sunt cei care au declanşat operaţiunea „Primăvara Arabă” (2010-2011), în urma căreia liderul Libiei, Muammar Gaddafi, a fost ucis. Că deocamdată nu au reuşit să-l ucidă şi pe Bashar al-Assad, se datorează faptului că Rusia a ales să se implice în lupta împotriva teroriştilor ISIS şi Al Qaeda, fiind de partea Siriei. Această poziție a Rusiei a creat o tensiune între SUA şi Rusia. Pe scurt: SUA vor să-l elimine pe Bashar al-Assad cu ajutorul teroriştilor ISIS şi Al Qaeda, iar Rusia nu doreşte aceasta.

Donald Trump este o altă amăgire, o altă iluzie anti-Noua Ordine Mondială. Atacul asupra Siriei dovedeşte asta! Donald Trump este, de fapt, omul globaliştilor.

Trump, victima presei și a colaboratorilor? Atacul din Siria, demontat de un veteran din Irak: Ați mușcat momeala! Dacă o să mai plecați urechea la asta, veți fi cel mai prost președinte din istoria SUA!

Angelo John Gage, veteran al războiului din Irak, demontează atacul chimic din Siria care a dus la declanșarea unui atac al SUA asupra trupelor președintelui Assad. Acesta acuză presa și unii colaboratori al lui Trump de la Casa Albă despre denaturarea adevărului.

Sunt veteran de război, am fost de două ori în Irak. Am fost de două ori în Irak pe baza și în urma unor minciuni. Și fac acest video pentru că dumneavoastră sunteți mințit.

Eu am votat pentru dumneavoastră, întreaga familie a votat pentru dumneavoastră, noi toți ne-am rupt spatele încercând să zdrobim mass-media asta mincinoasă, iar acum dumneavoastră ați mușcat momeala.

Dumneavoastră chiar credeți că Assad și-a gazat propriul popor? Asta credeți, domnule președinte? Assad este susținut de întreaga lui țară și dumneavoastră credeți că și-a gazat propriii cetățeni. Ce motiv strategic ar avea pentru asta? Nu ar mobiliza toate acestea întregul popor să se alieze cu ISIS? Și cu «rebelii» care au fost finanțați de administrațiile de dinainte de dumneavoastră?

Știți că aveți grupuri speciale de interese în cadrul administrației dumneavoastră, îi aveți pe acești șobolani neoconservatori și pe acești lobby-iști care pun America pe ultimul loc? Știți că acești oameni vor război cu Siria și Iran și cu toate celelalte țări pentru că vor să își extindă teritoriile? Ar trebui să știți toate aceste lucruri, domnule președinte!

Dacă o să mai plecați urechea la asta, atunci veți fi cel mai prost președinte din istoria SUA! Și sunt foarte dur cu dumneavoastră pentru că vă rog să mă ascultați.

Siria nu are nimic cu țara aceasta (n.r. SUA), în niciun fel. Dacă vreți să îi puneți pe americani pe primul loc, dacă trimiteți oameni acolo să se lupte cu sirieni și să omoare nevinovați nu veți face nimic pentru această țară, chiar nimic!

Acum cine credeți că a folosit arme chimice? Armata siriană care face zob grupările ISIS, sau disperații de rebeli și teroriști și oamenii ISIS? Care au fost finanțați de administrațiile SUA de dinaintea dumneavoastră? Care au făcut rost de gaz sarin, pe care nu l-au avut, și ca prin magie l-au obținut de la cineva; care violează, omoară, decapitează femei și copii, măcelăresc bărbați, le mănâncă inimile în video-uri. Ați văzut acel video, domnule președinte, în care un cretin rebel îi scoate unuia inima și o mănâncă, pentru că sunt niște cretini fanatici? Nu există rebeli moderați. Sunt toți teroriști și jihadiști! Și dacă dumneavoastră credeți că Armata Siriană și-ar gaza cetățenii și nu acești psihopați, plătiți și adunați de prin toată lumea pentru a-l înlătura pe Assad, atunci sunteți un retardat, domnule președinte Trump!

Nu mă dezamăgiți, nu îmi dezamăgiți familia și nu îi dezamăgiți pe toți veteranii de război care v-au votat. Noi nu vrem afurisitele astea de războaie, noi nu vrem decât să facem această țară din nou măreață! Mergând la război și risipind din nou vieți nu va face pe nimeni din nou măreț. Cu atât mai mult dacă mergem în Siria și după asta se mai decide și Rusia să ne arunce în aer.

Fiți deștept, scăpați de șobolanii din administrația dumneavoastră și haideți să menținem țara în siguranță!”, a încheiat Angelo John Gage.

Atacul SUA asupra bazei de la Khan Sheikhoun a venit la o zi după ce Trump a declarat că și-a schimbat atitudinea față de Assad. O altă mișcare înainte de atac a fost retragerea lui Steve Bannon din Consiliul Național de Securitate al SUA.

Putin – atac la Trump. Oficial rus: SUA vor să creeze un război imens în Orientul Mijlociu. Ce măsuri a luat deja Putin?

Atacurile SUA la baza aeriană siriană reprezintă, în viziunea rușilor, niște acțiuni luate de un lider necugetat și iresponsabil, acestea riscând să destabilizeze și mai mult situația din Orientul Mijlociu și să conducă la apariția unor noi conflicte militare și extinderea celor existente deja, a spus Andrey Krasnov, înalt oficial rus.

Statele Unite ale Americii vor să stârnească un război imens în Orientul Mijlociu prin lansarea a 59 rachete de croazieră tactice“, a adăugat el, citat de RIA Novosti.

Putin este de părere că evenimentele din Siria vor afecta semnificativ relațiile dintre SUA și Rusia, a anunțat Kremlinul prin Reuters. Putin privește atacul american împotriva bazei aeriene, situată lângă oraşul Homs, o agresiune împotriva unei naţiuni suverane. Totodată, Kremlinul apreciază că atacul a fost comis pornind de la un pretext, mai ales că armata siriană nu deţine arme chimice. Kremlinul consideră că loviturile aeriene sunt o încercare de a deturna atenţia lumii de la numeroasele victime din Irak.

Primele măsuri luate de Putin împotriva SUA

În urma atacului SUA asupra Siriei din noaptea de 6 spre 7 aprilie, Moscova a suspendat acordul cu Washingtonul privind prevenirea incidentelor aeriene.

Statele Unite și Rusia au semnat în octombrie 2015 un memorandum pentru a evita eventuale incidente între avioanele de luptă ale celor două țări în spațiul aerian al Siriei. Documentul includea reguli specifice ce trebuiau urmate de echipajele de zbor în Siria. În plus, memorandumul prevedea stabilirea unor linii de comunicație între comandamentele din regiune ale celor două țări. Acordul conținea un număr mare de reglementări și de restricții vizând evitarea incidentelor între avioanele militare ruse și americane care efectuează operațiuni diferite în Siria, împotriva grupării Stat Islamic.

yogaesoteric.net

loading...

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!