stiri

Elena Udrea, audiată în Comisia de anchetă a alegerilor din 2009

elefant.ro%20

astăzi, 09:47

Autori:


Andreea Traicu

,

Mediafax

Comisia de anchetă a alegerilor din 2009 se reuneşte, joi, urmând a fi audiaţi Elena Udrea, Daniel Dragomir, Doru Paraschiv şi Marian Hăpău. Luni, fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir s-a prezentat în faţa acestei comisii.

Fostul angajat SRI, Daniel Dragomir, a susţinut, luni, că prezenţa fostului ministru al Apărării, Gabriel Oprea, la întâlnirile „semioficiale” desfăşurate în sediile SRI era de notorietate, întâlniri la care participau şi magistraţi sau politicieni.

„Au existat foarte multe astfel de întâlniri. Era la nivelul evidenţei şi notorietăţii, nu eram doar eu, erau zeci de ofiţeri din serviciu care cunoşteau despre aceste persoane şi despre alte persoane care au participat la aceste întâlniri”, a spus Dragomir, întrebat despre întâlnirile care avea loc la sediul SRI, în cadrul audierii sale de către Comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009.

El a precizat că aceste întâlniri aveau un caracter „semioficial”, iar printre participanţi se numărau membri din cadrul Parchetului, din cadrul instanţelor judecătoreşti, din cadrul altor servicii de informaţii, dar şi oameni politici, ocazional.

„Întâlnirile semioficiale sunt întâlnirile pe care domniile lor le considerau aşa, în sediii ale serviciului, deci într-un sediu oficial, dar cele discutate acolo nu ştiu dacă au stat tot timpul sub umbrela Constituţiei, pentru că la acele întâlniri au fost discutate şi lucruri care au ieşit din matca constituţională”, a spus Dragomir, definind întâlnirile „semioficiale”.

Întrebat dacă Ponta sau Oprea participau la aceste întâlniri, Dragomir a spus: „Prezenţa ministrului Apărării, a domnului Oprea, era de notorietate”.

El a spus că nu a auzit ca la astfel de întâlniri să fi participat şi Dragnea. „Despre domnul Dragnea nu pot să vă spun, că nu ştiu. Eu nu am participat niciodată la vreo întâlnire la care să fi fost prezent domnul Dragnea. Eu nu am auzit ca Liviu Dragnea să fi fost prezent la vreo astfel de întâlnire”, a spus Dragomir.

„În contextul declaraţiilor publice făcute de anumite persoane care au fost invitate la Comisia SRI, am analizat şi am votat în unanimitate invitarea pentru săptămâna viitoare la audieri, la Comisia de anchetă a alegerilor din 2009, a doamnei Elena Udrea, a ofiţerului Paraschiv, în urma declaraţiilor făcute la Cotidianul, (..) şi domnului Marian Hăpău, (…) care la momentul respectiv era şeful serviciului de informaţii al Armatei”, a declarat preşedintele Comisie de anchetă a alegerilor prezidenţiale din 2009, deputatul PSD Oana Florea, săptămâna trecută.



Source link

Loading...

ANUNTURI ONLINE

%d blogeri au apreciat: