mistere

Expoziţia „Puterea credinţei – comemorarea a 500 de ani de la Reformă. Transilvania şi Debrecen” se va deschide în Muzeul „Déri” din Debreţin

elefant.ro%20

Expoziţia evidenţiază rolul important pe care l-au avut principii Transilvaniei în răspândirea credinţei Reformate sau Calviniste care a dus la înflorirea vieţii economice, culturale şi intelectuale.

După pierderea bătăliei de la Mohács (1526), soarta Debreţinului a fost strâns legată de cea a Transilvaniei. Oraşul cu religie Reformată a avut sprijinul unor principi ai Transilvaniei precum Ştefan Bocskai, Gabriel Bethlen şi Gheorghe Rakoczi I.

 

În expoziţie sunt prezentate, alături de piese ale Muzeului „Déri”, obiecte reprezentative provenind din colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României precum artefacte şi piese numismatice rare – sceptrul lui Ştefan Bocskai (1605), moneda de 100 de ducaţi emisă de Mihail Apafi (1676) –, dar şi garnituri de podoabe nobiliare – surguci pentru cuşmă, pinteni, curea pentru sabie – şi o sabie cu teacă aparţinând lui Gabriel Bethlen (începutul sec. al XVII-lea). 

 

O piesă reprezentativă a expoziţiei este una dintre cele mai importante tipărituri rămâneşti, ce cuprinde prima traducere integrală a Noului Testament, în limba română, datând  din 1648. „Noul Testament de la Bălgrad” (Alba Iulia) are 670 de pagini tipărite în limba română cu caractere chirilice.  Pe dosul paginii de titlu, se află stema Principelui Transilvaniei, Gheorghe Racoczy I. Cartea a fost tradusă şi tipărită sub patronajul şi pe cheltuiala acestuia, de către Simion Ştefan, mitropolitul ortodox al Ardealului, în tipografia Crăiască din Alba Iulia.    

 

 



Source link

Loading...

ANUNTURI ONLINE

Leave a Comment

%d blogeri au apreciat: