mistere

IMAGINE ŞOCANTĂ. După ce un om şi-a spart un coş cu o unealtă de tâmplărie, lucrurile au luat o întorsătură îngrozitoare

elefant.ro%20

Deşi doctorii şi alţi specialişti recomandă să nu ne spargem coşurile, există ceva bizar de satisfăcător de a face tocmai acest lucru. Cazul prezentat mai jos ar trebui însă să dea cel puţin de gândit: un bărbat de 23 de ani a dorit să înlăture puroiul din ţesut cu ajutorul unei unelte de tâmplărie, dar după câteva luni, s-a trezit că trebuie să înlăture ceva mai mult decât un simplu coş.

Conform unei relatări prezentate în Journal of Emergency Medicine, lucrătorul în construcţii a ajuns de urgenţă la spital cu o leziune extrem de dureroasă sub buza de jos care a crescut timp de şapte luni, scrie Science Alert.

Acesta a spus doctorilor de la John H. Stroger Jr. Hospital of Cook County din Chicago că a folosit o lamă cu care prelucra lemnul pentru a tăia buba înainte ca leziunea (imaginea de mai jos) să înceapă să crească.

 

Credit: Ladizinski et al./Journal of Emergency Medicine

Biopsia a scos la iveală că a fost vorba despre o infecţie cu sporii unei ciuperci numite Blastomyces dermatitidis, care aduce blastomicoza. Specia se întâlneşte de obicei în sol şi în lemnul umed şi în stare de descompunere care se găseşte în şi pe lângă râuri. Oamenii şi alte animale, în special câinii, devin infectaţi atunci când inhalează sporii şi în 70% dintre cazuri apare în forma unei infecţii la plămâni.

Conform specialiştilor, doar jumătate dintre pacienţii care sunt infectaţi vor prezenta simptome, iar acestea sunt deseori similare cu simptomele răcelii: febră, tuse, pierderea în greutate, frisoane, oboseală şi dureri ale articulaţiilor şi muşchilor.

O formă mai rară este infecţia prin rănile pielii. Conform doctorilor, există doar 50 de cazuri înregistrate în întreaga lume de contractare a blastomicozei în această manieră (blastomicoză cutanată). În aceste cazuri, infecţia rămâne în piele, deci nu prezintă simptomele întâlnite în mod normal.

Acesta este primul caz în care blastomicoza cutanată ce a fost cauzată de o unealtă de tâmplărie, dar este uşor de presupus că  sporii ciupercii pot ajunge pe lamă şi ulterior în piele: un astfel de instrument nu este tocmai din categoria celor care sunt sterilizate în mod periodic.

Infecţia este relativ uşor de tratat, dar necesită timp. Pentru cazurile de infecţie uşoară sau moderată, durata tratamentului variază între şase şi 12 luni. În prezent, starea pacientului s-a îmbunătăţit considerabil.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Caz medical extrem de rar şi o poveste neobişnuită: o femeie a născut simultan doi copii cu părinţi diferiţi

Caz medical bizar: oamenii care se află pe moarte pot auzi ce spun cei din jur, chiar dacă par inconştienţi

Cazul medical extrem de rar care i-a şocat chiar şi pe medicii experimentaţi: o femeie transpiră sânge

VIDEO. Caz rar în medicină în care inima unei fetiţe se găseşte în afara cutiei toracice



Source link

Loading...

ANUNTURI ONLINE

Leave a Comment

%d blogeri au apreciat: