Stiri

Îndoctrinarea religioasă




Îndoctrinarea religioasă

loading...

 

Pe la această oră se ştie destul de bine că aproape toţi că cei care s-au născut în Grecia antică au crezut în Zeus şi Apollo, cei care se nasc în Arabia Saudită cred în Allah şi Mahomed, cei din India în Khali şi Krishna, cei din România în Hristos şi Yahve, iar cei din ţările nordice nu prea cred în nici unul dintre aceştia deoarece pe lângă faptul că nu sunt învăţaţi să creadă aceste bazaconii ca fiind adevărate mai au şi parte de educaţie serioasă în acest sens. La fel de bine se ştie că toate aceste creaturi ale imaginaţiei numite zei, există în aceeaşi măsură în care există Greuceanu, Darth Vader, Superman sau alte personaje de basm şi ficţiune.
    Este un fapt incontestabil, acela că progeniturile oamenilor vor adopta cea mai mare parte a doctrinelor unei culturi indiferent de gradul de intersecţie al acestora cu realitatea. Aş fi fost fericit dacă s-ar fi întâmplat aşa doar în cazul religiei însă o scurtă trecere prin istorie ne arată fără echivoc capacitatea extraordinară a creierelor umane de-a persista fără probleme într-o ignoranţă atât de crasă, încât la distanţe foarte scurte de timp, de mai puţin de 50 de ani, ne speriem de ceea ce au crezut înaintaşii noştri. Eu unul sunt şocat chiar şi de ceea ce cred contemporanii mei.
    Lăsând la o parte religia, avem o colecţie impresionantă de atrocităţi executate de propria noastră specie şi de absurdităţi pe baza cărora primele au fost justificate. Sclavagism, Holocaust, tortură, nazism, iobăgie, Hiroshima şi Nagasaki sau femeia considerată animal de casă în cea mai mare parte a istoriei scrise. Pe la vremea când acestea s-au întâmplat, existau raţionalizări pentru ele iar oamenii chiar purtau discuţii şi chiar găseau justificări pentru ele, la fel cum găsesc justificări şi raţionalizări pentru actualele ţicneli ale societăţii. În loc ca raţiunea să troneze asupra iraţiunii constatăm că prima este folosită cu deosebit zel pentru a o justifica pe cea de-a doua.
    Nu ar fi drept şi nu ar reprezenta o dovadă de onestitate a noastră să ne întrebăm dacă nu cumva păcătuim faţă de raţiune la fel cum au păcătuit toţi până în ziua de azi? Sau credem că noi avem ceva special care ne împiedică să ne înşelăm asupra unor chestiuni esenţiale, la fel cum au crezut şi ceilalţi?
   Ar fi drept, ar fi şi onest, şi benefic dar se pare că ar fi şi cam greu. Cât de benefic ar fi fost, se poate estima dacă ne gândim la statutul avut de femei în societate până nu demult, statut care a transformat specia umană într-o entitate foarte grav handicapată şi lipsită de aportul intelectual al  aproximativ jumătate dintre membrii ei, iar dacă cineva nu înţelege ce înseamnă asta trebuie să ia tot patrimoniul cultural al numitei specii, să elimine jumătate din el şi apoi să-şi imagineze unde am fi fost astăzi în acel context.

Toate atrocităţile comise de specia umană împotriva ei însăşi sunt fructele unor ideologii false care nu sunt neapărat de sorginte religioasă dar sunt bazate în mod exclusiv pe tehnici retorice, falsităţi logice şi negarea realităţii. Religia are şi ea o parte a leului în colecţia de comportamente masochiste ale speciei însă de la distanţă, cea mai mare atrocitate pentru care este responsabilă constă în războiul peren pe care îl duce cu gândirea de tip sceptic. Religia promovează acceptabilitatea la nivel social al credinţelor schizofrenice, refuzul intenţionat al informaţiilor ştiinţifice şi încrederea în idei care par plăcute dar care sunt demonstrate ca fiind false şi absurde. Religia promovează negarea realităţii şi scufundarea adevărului într-o mocirlă teologică construită pe deformarea limbajului prin modificarea sensului cuvintelor.

Această religie este rădăcina tuturor relelor şi a minciunilor sfruntate deoarece construieşte fundamentul psihologic pe care pot prospera celelalte ideologii la fel de false şi depărtate de realitate. Dacă este acceptabil social în secolul XXI ca un individ să nege în public faptul că teoria evoluţiei este adevărată fără să i se recomande automat mai multe drumuri către spitalul de psihiatrie aceasta se întâmplă din cauza religiei. În momentul în care o asemenea aberaţie este permisă şi tolerată, care mai este justificarea unui om pentru a  nu permite şi a nu tolera credinţa conform căreia femeia nu ar trebui să aibă dreptul la vot? Cum putem face discriminare între absurdul uneia şi absurdul celeilalte? Ar crede cineva că un regiment de indivizi care gândesc raţional s-ar fi sinchisit de cretinismele îndrugate de Hitler sau de cretinismele pe care le îndrugă în prezent teologii? Eu unul i-aş fi recomandat lui Hitler un consult serios la cap şi le recomand călduros şi teologilor acelaşi lucru.

Aşa arată situaţia şi concluzia este simplă: religia, această schizofrenie socială organizată, trebuie să fie exterminată foarte rapid, din toate direcţiile şi din rădăcini, iar asta nu o să vină din partea statului sub nici o formă. Statul este constituit din nişte sisteme organizaţionale care în cea mai mare parte a lor beneficiază din plin de iraţionalitatea, ignoranţa şi prejudecăţile produse şi promovate de căre religie. Nu fără motiv vedem îndoctrinare religioasă în şcoli, bani turnaţi cu nemiluita în conturile bisericilor şi exonerarea popilor de la datoria de-a da seamă pentru colaborările lor cu anumite regimuri dictatoriale.

Exterminarea acestei plăgi psihologice numită religie poate veni doar din partea comunităţii oamenilor care gândesc liber, nu din partea celor care au avut nenorocul să fie îndoctrinaţi şi care au pierdut controlul minţii lor. Poate veni din partea unor oameni care sunt cu adevărat responsabili pentru ceea ce fac pe aceasta planetă şi pentru care a trăi nu înseamnă o lungă pregătire pentru vreo viaţă imaginată după moarte, aşa cum au fost învăţaţi să-şi imagineze semenii noştri, ci nevoia impetuoasă de-a lăsa un lucru bun şi util posterităţii.

loading...

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!