Stiri

JAFUL DIN PADURILE ROMANIEI, VIDEO DOCUMENTAR SOCANT.




JAFUL  DIN PADURILE ROMANIEI, VIDEO DOCUMENTAR SOCANT.

 

A fost odată o pădure, undeva, la nord, în Munții Maramureșului. Apoi, un deputat a adus niște interlopi cu drujbe și pădurea a început să moară.

Interlopilor li se spune “Butanii”, sunt un clan violent din Borșa care a speriat și defrișat regiunea în timp ce SRI îi monitoriza. Până la urmă, în 2009, a fost nevoie de un batalion de jandarmi echipați de război ca să-i salte de acasă pe liderii grupării. Atunci, operațiunea s-a numit “Buldozerul” pentru că interlopii protejau o rețea continentală de contrabandă cu utilaje forestiere. Acum sunt liberi, însă, și, ca termitele, distrug sistematic parcul natural în care trăiesc. Nu sunt singuri.

Deputatul e Nuțu Fonta, cel mai influent și bogat politician din zonă, cumătru cu Gabriel Oprea și conectat dintotdeauna la clanul interlop. În schemă au fost implicați direct soția și șoferul lui. Ultimul a murit subit.

Pădurea a fost revendicată și obținută abuziv pe parcursul unui adevărat “lanț trofic” de ilegalități instituționale care duc la dispariția ei chiar acum, sub ochii proprietarilor de drept.

Banii vin de la Holzindustrie Schweighofer, corporația austriacă în ale cărei gatere sfârșesc buștenii tăiați ilegal de interlopi.

Acesta-i un caz-școală, relatat în #ClearCutCrimes, documentarul RISE despre mafia care tunde Carpații. Vi-l prezentăm acum, piesă cu piesă, așa cum l-am găsit pe teren.

DEPUTATUL

La tribuna Camerei Deputaților, Nuțu Fonta, 53 de ani, s-a arătat îngrijorat de fenomenul tăierilor ilegale de lemn în inima Maramureșului, dar și din cauza desființării ocolului silvic de stat din Borșa. Zona este una dintre cele mai frumoase din țară, cu păduri încă virgine și peisaje sălbatice în care trăiesc specii protejate prin lege.

loading...

În schimb, soția deputatului Fonta împreună cu șoferul acestuia s-au implicat direct în retrocedarea ilegală a unei păduri și, ulterior, în vânzarea acesteia. Filmul juridic a fost halucinant, judecătorul care a aprobat retrocedarea s-a pensionat rapid, șoferul lui Fonta a murit, iar pădurea a ajuns de la soția deputatului la clanul Butanilor.

Nuțu Fonta a intrat în Parlament pe listele PPDD, a trecut la UNPR, iar acum reprezintă PMP-ul lui Traian Băsescu. Gabriel Oprea i-a nășit fiica la cununie, anul trecut, când era ministru de Interne.

Nuțu Fonta (dreapta jos) reprezintă acum Partidul Mișcarea Populară, condus de Traian Băsescu (centru). FOTO via Facebook

RETROCEDAREA

Zeci de mii de hectare de pădure au ajuns la persoane care nu aveau dreptul să le revendice, dar au facut-o.

loading...

Consecința? Mare parte din pădure a fost rasă complet. La peste 1.600 de metri altitudine, în Parcul Național Maramureș, un cimitir de cioate rânjește în kilometri. Din 17 mii de hectare au mai rămas în picioare doar 134, dar și restul ăsta de pădure a intrat acum pe mâna interlopilor.

La vedere, actorii principali ai furtului de milioane sunt doi oameni săraci, unul dintre ei fiind ucis de o răceală între timp. Povestea fictivă s-a croșetat în numele Mariei Chindriș, o localnică din Borșa. Pe traseu, a fost introdus strategic și Timiș Pintea, fostul șofer al deputatului Fonta. Ei sunt cei care au cerut formal o proprietate care nu li se cuvenea și care nici n-a ajuns la ei vreodată, deși au câștigat-o în urma unui proces cu sentință la cheie.

Pe când era ministru de Interne, Gabriel Oprea a cununat-o pe fiica deputatului Nuțu Fonta. FOTO via Facebook

În 2006, Marie Chindriș a revendicat o suprafață de pădure care ar fi aparținut bunicului ei. Cererea i-a fost respinsă, femeia nu depusese acte doveditoare. Nu a făcut recurs, așa că a pierdut definitiv dreptul să mai revendice pădurea.

Citi tot articolul.

loading...

2 Comments

  1. Alex
    • pepe

Lasă un răspuns

error: Content is protected !!