Acasă auto Preţurile la RCA ar putea creşte cu 200 la sută

Preţurile la RCA ar putea creşte cu 200 la sută

43
0
DISTRIBUIȚI
loading...

Preţurile la RCA ar putea creşte cu 200 la sută

Preţurile la RCA ar putea creşte cu 200 la sută
Preţurile la RCA ar putea creşte cu 200 la sută

Societatea Astra a intrat oficial în faliment, printr-o decizie a instanţei. De aici încolo, transportatorii se așteaptă la efecte în lanț, care vor bloca piața asigurărilor. Polițe RCA mai scumpe cu 200% este un prim efect. Reprezentanţii firmelor de asigurări rămase pe piață susţin însă că majorările sunt justificate de creşterea despăgubirilor pe care le acordă.

 

După ce instanţa a aprobat intrarea societăţii Astra în faliment, peste 2 milioane de contracte de asigurare vor trece în sarcina unui fond de garantare finanţat de toate companiile de asigurări.

Clienţii companiei Astra ar trebui să cunoască faptul că Fondul de Garantare al Asigurărilor poate să înceapă plăţile pentru dosarele de daună avizate sau care sunt în curs de soluţionare”, spune Florin Golovatic, director supraveghere şi control la ASF.

Problemele de pe piaţa asigurărilor s-au amplificat în ultimul an. Poliţele s-au scumpit cu până la 200% pentru autoturisme şi este anunţată o creştere de peste şase ori pentru transportatori. Dar nimeni nu ştie care sunt motivele acestor majorări.

Verificăm fluxurile financiare, dacă sunt cazuri de fraudă la aceste companii şi dacă prin tarifele pe care le practică ei vor să își acopere aceste nereguli”, spune Marius Vorniceanu, vicepreședintele ASF.

Nu este normal ca o reparaţie la un accident să se facă numai în acele service-uri pe care dumneavoastră le-aţi acreditat ca să fie foarte scumpe”, a declarat, într-o dezbatere, senatorul Sorin Bota.

[ratingwidget_toprated type=”posts” created_in=”all_time” direction=”ltr” max_items=”3″ min_votes=”1″ order=”DESC” order_by=”votes”]

Cum este posibil ca pentru acelaşi autovehicul, acelaşi risc, să constatăm că există tarife diferenţiate de la unu la şase ori?”, se întreabă Cristian Muntean, preşedintele Asociaţiei Service-urilor Independente.

Companiile de asigurări se apără şi spun că tarifele sunt majorate în funcţie de despăgubirile pe care le plătesc.

Majorarea aceasta s-a produs în a doua parte a anului pentru că dauna plătită a crescut cu peste 50%”, explică Liviu Stoicescu, director general Carpatica.

O modificare a legii asigurărilor ar putea transforma RCA-ul într-o poliţă adresată şi şoferului, nu doar maşinii. Ar fi eliminată cartea verde pentru autobuzele şi tramvaiele destinate transportului public. Deşi acestea nu puteau ieşi niciodată din ţară, bugetele locale erau obligate să plătească asigurări scumpe. Nu în ultimul rând, şoferii şi-ar putea repara maşinile pe propria asigurare, urmând ca firmele să îşi deconteze între ele sumele.-digi24

loading…

//

loading...